Primul meu Spectacol

28 ianuarie, 2023

În timpul în care studiam la Universitatea Populară de Arte la clasa doamnei Aura Urziceanu  mă ocupam si cu dansul modern ,fiind un dansator foarte talentat de Break Dance dat si de dansuri moderne si am ajuns sa dansez chiar in cadrul Casei Centrale a Armatei la secția de Divertisment

Acolo programul de Divertisment se desfășura așa . Spectacolele aveau loc pe o scena destul de măricică cu vreo 200 de locuri in sala respectivă.

Iar repetițiile le făceam săptămânal de Luni pană Vineri iar Sâmbăta , uneori chiar si Duminica aveam spectacole. Eu acolo fiind activ ca si dansator , într-o zi mi-am luat inima in dinți si am mers la domnul Colonel care se ocupa de Divertisment si i-am spus

Domnule Colonel va rog sa mă scuzați dar știți , eu studiez muzica si vocal si daca vreodată veți avea nevoie de încă un solist vocal ,eu sunt aici ca sa va ajut si in acest sens.

Colonelul foarte ocupat a răspuns nesigur ca ceea ce i-am spus era adevărat si a dat din cap aprobator spunând printre dinți ...

Lasă ca mai vedem noi ...

Am ieșit din biroul dumnealui si m-am întors la repetiție

Intr-una din zile ,Colonelul ne aduna la o ședință si ne spune ca este posibil sa avem un turneu la mare in vara ,iar pana in vara nu mia erau decât 2 luni de zile. Discută cu cei responsabili de dansatori ,de soliști ,cu cei are se ocupau de costume etc si apoi ajunge la mine.

Onila ai spus ca tu si cânți mă ?

Da Dom` Colonel !

Bine ,te rog sa fi pregătit ca in următoarele spectacole poate intri si tu pe scena ,sa vedem cum aranjam cu șeful soliștilor. Responsabil pe vreme aceea cu Soliștii vocali era un bărbat pe nume Vali Rapiță

El mi-a făcut prietenește semn ca totul va fi bine si apoi după ședință mi-a spus

Vezi sa ai haine de scena la fiecare spectacol cu tine si bineînțeles banda cu Negative

Adică Orchestrațiile după care urma sa intru și sa cant

Zis și făcut ! La fiecare spectacol mă căram cu hainele după mine , ceea ce însemna o cămașă ,un pantalon si o pereche de pantofi dar si banda cu negative.

Apoi Colonelul ne-a mai strâns pe toți o data si a făcut anunțul  Vara asta avem Turneu la Mare pe tot Litoralul

Ne-am bucurat enorm cu toții , eram cu toții tineri si plini de dorința de a colinda dar si de dorința de a cucerii lumea.

Cu două săptămâni înainte de a pleca la mare ,O colega solista vocal Elena , s-a îmbolnăvit si nu a mai putut ajunge la Spectacolul de Sâmbătă atunci când eu eram pregătit sa intru si să dansez Colonelul a venit val-vârtej la mine si mi-a zis....Mihai ,astăzi intri in Spectacol să cânți !

Nu am simțit nici un fel de emoție , m-am dus repede și m-am schimbat in hainele de solist vocal si am mers in culise așteptând sa intru pe scena. Intre timp am mers in camera de Sunet acolo unde se dădea play la orchestrație si  am spus nea Sandu , nea Sandu fiind inginerul de Sunet , te rog sa îmi pui primele doua negative.

După câteva numere pe lângă mine a trecut cel care prezenta Spectacolul si mi-a șoptit ,tu urmezi...

In aplauzele dumneavoastră invit in scena un solist debutant care are onoarea de a va cânta si a va încânta cu muzică ușoară .....Miiiihai Onilaaaaaa

El a ieșit iar eu am intrat ...Acolo așteptând să înceapă muzica ,cu luminile in ochi si aproape nevăzând mai nimic in sală , a început primul cântec care se numea Ave Maria si prin vocea lui Gabriel Cotabiță avea mare succes ....cântam acel cântec de câteva luni bune si îl cunoșteam pe dinafara si versurile si chiar si interpretarea cântecului dar , ca prin farmec , niciodată nu ascultasem SENSUL cuvintelor

Versurile sunau așa :

NU toți avem norocul, Sa fim aleși de soarta

Si destinul sa ne dea in dar ceva

Pe cai de umilință , Pasul tău cu greu te poartă

Si face un calvar din viața ta ,,,,

Va spun ca acolo in fața a peste 200 de oameni ,unii stăteau și in picioare pentru ca pe scaune nu mai erau locuri ,m-a bufnit plânsul înțelegând pentru prima data ca eu sunt cumva un ALES al Sorții

S-a terminat cântecul si eu am rămas cu fața plină de lacrimi si parca dezbrăcat , gol in fața celor prezenți ,lumea s-a ridicat in picioare si a început sa aplaude frenetic ...Am zâmbit ...mulțumit parca de acea primire călduroasă pentru prima mea apariție si apoi făcându-mi curaj am spus

Acum sa cântam ceva mai antrenant ....

Si a început al doilea cântec care chiar era un cântec ritmat si se numea Nu sunt sclavul tău la care toata lumea s-a ridicat a aplaudat si unii chiar au dansat.

Apariția mea a fost un SUCCES !

In seara aceea după spectacol eram extaziat ,parca ajunsesem in al 9-lea Cer si nimeni si nimic nu îmi putea lua fericirea de a fi fost prezent in acea sala si a fi interpretat in fata unor oameni care veniseră la un Spectacol de Divertisment

Momentele acelea au conținut si încă conțin in inima mea un loc special , acela a fost momentul in care mi-am dat seama , in care am realizat ca asta este ceea ce îmi doresc sa fac in viitor ca si o meserie si in acel spectacol am realizat ca sentimentul de a DĂRUII din sufletul meu oamenilor este tot ceea ce îmi doresc sa fac aici pe pământ de acum înainte pentru totdeauna.

Articole recente

Copyright © 2024
linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram