IN 1989 prin luna Iulie eu eram prezent la examenul de inscriere la Universitatea Populara de Arta din Bucuresti In juriu erau 4 persoane si anume : d-na Aua Urziceanu ,d-l Viorrel Gavrila ca pianist si corepetitor , d-l Edmond Deda si incă un domn pianist al carui nume sincer nu mi-l mai amintesc. La examen s-au prezentat in jur de 320 de persoane. Eu eram pe la nr 123 ceva de genul asta , și asteptînd sa intru aveam foarte mari emotii.Nu de alta dar Idolul meu era d-a Aura Urziceanu și asta mă făcea să am mari emotii știind că am să cant în fața celei mai mai artiste recunoscută itnernational. Pentru mine și faptul că apăream în fața acestei mari artiste era o mare onoare ,dar să mai și cînt… În fine ,Valentina colega de la Sala de Arte Marțiale care mă invitase la acest examen era și ea prezentă acolo , culmea e ca ea nu a participat la examen în schimb venise să mă susțină pe mine. Cînd mi-a venit rîndul sa intru d-l Viorel Gavrila a ieșit din sală și a spus într-un mod haios…următorul… In vocea dumnealui era un fel de …sa vedeti voi ce o sa pațiți înauntru… Am intrat , și m-am trezit în fața unui birou cu acesti 4 oameni stînd pe scaune ,părînd puțin cam obosiți dar încă interesați. Poftiți…cum va numiți ?...intreabă d-na Urziceanu… Numele meu este Mihai Onila , și astăzi voi interpreta în fața dumneavoastra piesa solistului Gabriel Cotabita Nu-ți spun adio. Poftim….invitîndu-mă la microfon. Eu din ce in ce mai emționat , am inceput sa cînt aproape gîtuit… Printre filele unei cărți s-a strecurat, din trecutele albe nopți, un semn uitat .... Acesta a fost punctul în care mi-am uitat mințile la propriu ..... Mai departe ...mă încuraja d-na Urziceanu inclusiv domnul Gavrilă Nu mai ști cântecul ? Întreabă d-na Urziceanu , adică nu te-ai pregătit pentru azi ? Ba da ! Am spus eu si mai rușinat ...dar m-am emoționat și am uitat tot ce trebuia să cant ... Hm-him...alt cântec mai știi?... Cant mai multe cântece dar de emoție acum parca mi s-a sters totul din memorie... In regulă ...ești liber ....ști ce ?..Aici sunt peste 300 de oameni pe lista si dumneata ești de-abia numărul 123 ...spusese doamna Urziceanu aruncăndu-si ochii pe liste puțin iritată . Am ieșit total dezamăgit afară , din sala de examen dar nu eram dezamăgit de ei ,eram dezamăgit de mine. Nu puteam sa înțeleg cum anume am uitat definitiv si irevocabil versurile unui cântec pe care îl cântam in fiecare zi și pe care îl știam pe de rost.... Colega mea vine incantată si zâmbind către mine ,întreabă ... Ei ,cum a fost ? ...Eu aproape cu lacrimi in ochi i-am spus ... M-au dat afara ....Ea mirata mă întreabă ... Cum adică te-au dat afara ?..NU te-au lasat sa canti ?... Ba da ! ...am raspuns ...Dar am uitat ca un prost tot cantecul ....nu am mai știut decat primele două versuri. Imposibil așa ceva ,spune ea ...si se indreapta catre usa salii de examen... Acolo a intrat puțin și apoi ieșind bucuroasă vine către mine și imi spune Te rog sa nu pleci , am vorbit cu domnul Gavrila si i-am spus ca ai avut emoții dar ca esti talentat și că trebuie sa iți dea voie sa mai încerci încă o dată. Pentru moment nu mi-a venit sa cred...in fata mea mai erau încă pe atâția oameni dar am hotărât că merită să aștept până la final. Dupa ultimul om , când toata lumea era praf de obosită ,și cand am observat eu că nu mai era țipenie de om care să intre in sala de examen , am îndrăznit ultimul fiind și am pășit inauntru Doamna Aura Urziceanu , vorbea cu ceilalati bucuroasă ca s-au terminat audițiile ,dar văzându-mă spune ...Iesi afară ,pe tine te-am ascultat și nu ai fost în stare nici macar doua vorbe sa spui... Domnul Viorel Gabrila ,se uitî la mine și mă întreabă - Tu ești cel care trebuia sa mai ramana nu ?...Eu am zis - Da ! In regulă, și apoi se intoarse cu capul către doamna Urziceanu, doamnă Aura , spune dânsul se pare că acest baiat este foarte talentat dar este și foarte emotiv, o prietenă bună m-a rugat să vă rog eu pe dumneavoastra să ii mai dati o singură șansă... Aceasta sa linistit, s-a asezat pe scaun și a spus... Eu mă pregateam să încep cu același cantec și cand am deschis gura sa spun ... Printre firul unui gând...s-a strecurat.... doamna Urziceanu zice STOP....ai mai încercat cântecul ăsta și nu l-ai știut ,ce te face sa crezi ca de data asta il vei reusii??? Eu m-am oprit si am ridicat din umeri....ca si cum raspunsul ar fi fost..Chiar nu stiu ... Relaxează-te și cântă-ne ceva cu care sa ne relaxezi și pe noi și să ne faci să simtim ca sansa pe care ți-am dat-o a meritat .... A sunat așa totul ca pe un ton cald dar ca un ordin in acelasi timp... Atunci mi-am adus aminte un alt cantec pe care obisnuiam sa il ascult cand mergeam la teatru , un cântec cântat de Mircea Dumitrescu ....Cine esti ....se numea cantecul și era unul chiar foarte antrenant la care oricine putea sa bată din palme.... Cantandu-l domnul Viorel Gavila a trecut la pian iar ceilalati m-au acompaniat batand din palme , în final după ce am cantat au ras cu totii si domnul Edmond Deda a spus ... Puștiule , chiar ca a meritat ! Mergi acasă și vino săptămâna viitoare să vezi rezultatele dar iti spunem noi de acum ca ...ai luat ! Ea noapte si deja foarte târziu dar am alergat si am prins ultimul metrou către casa. M-am simțit pentru prima dată FERICIT ! Era prima mea acțiune de adult pe care o luasem si o si realizasem fix așa cum mi-am dorit .
