Când am început să citesc note , aveam mari dificultăți în a citii împărțeala notelor sau valoarea lor pentru că pană atunci niciodată nu fusesem nevoit să fac un asemenea efort de concentrare ,iar ceea ce trecusem ca și teorie muzicală în primul trimestru de liceu era deja lăsat cu mult în urma mea. Dar zi de zi , oră de oră și minut de minut ,prin intermediul studiului învățam să devin mai focusat și să procesez din ce în ce mai bine citirea si executarea la instrument a notelor. Apoi a venit vremea să și scriu note , unde mă descurcam la fel de rău ca la început când învățam să citesc. Dar aceasta experiența mi-a dat încrederea ca POT, si ca limbajul muzical nu îmi mai este străin. Până la vârsta de 16 ani am cântat la acordeon ,dar de la un an la altul , virtuozitatea mea și capacitatea de a interpreta creștea iar nevoia de mai multe clape la acordeon bineînțeles că și aceasta creștea. De la un acordeon cu 60 de bași am trecut la unul de 80 de bași si apoi la unul de 120 de bași. Bașii sunt pe partea mâinii stângi iar clapele albe la mana dreaptă. Bineînțeles ca si clapele albe creșteau în octave deci întinderea la mana dreaptă era mai mare sau mai bine zis mai complexă pentru a interpreta fără probleme orice fel de melodie. Pe vremea aia învățam hore romanești recunoscute internațional cum ar fi Hora Staccato de Grigoraș Dinicu ,Valsuri de Johan Strauss sau Valurile Dunării de Iosif Ivanovici un recunoscut compozitor român, valsuri germane dar si tangouri argentiniene sau internaționale. Tatăl meu Onilă Niculaie pe vremea aceea lucra si cânta in Grupul de Cultura al fabricii Autobuzul care era situat la o stație de autobuz depărtare de casa noastră și prin intermediul tatălui meu am fost înscris la un concurs național de tinere talente. Studiind întotdeauna acasă cu acordeonul stând pe scaun , acolo la concurs am fost nevoit sa stau in picioare. Pe vremea aceea încă eram un copil subdezvoltat si nu foarte înalt. M-au îmbrăcat părinții mei frumos si am mers la acel concurs singur cu acordeonul în tocul său ,mergând o stație de autobuz , nu mi s-a părut foarte greu dar , intrând pe scenă , m-am trezit in fața unui ocean de oameni pregătiți să mă audieze pe mine si pe alți tineri debutanți cu o deosebita emoție si tot odată cu o deosebită plăcere. Am intrat cu acordeonul in brațe si am pășit până in mijlocul scenei unde un domn a venit si mi-a aranjat cele 2 microfoane , unul pentru bașii acordeonului si unul pentru clape , si apoi mi-a zis ușor...Poți sa începi. Luminile care îmi băteau in ochi din sală nu îmi dădeau voie să văd foarte bine publicul și juriul care erau în sală , dar puteam să întrezăresc și să simt atmosfera din sală. Am început sa interpretez un vals german unde aveam de interpretat o parte din melodie la mana dreaptă si o parte din melodie la mana stângă ,eu sunt stângaci , acesta este un amănunt pe care vi-l împărtășesc pentru prima data ,acum , și fiind stângaci am interpretat cântecul foarte bine fără sa am nici o problemă ,in special ca era un cântec care îmi plăcea sa îl si cânt dar sa il si ascult. Am ieșit de pe scena ușor transpirat în ciudata faptului ca nu am stat mai mult de 3 minute si jumătate pe scena. Oamenii din sala aplaudau frenetic si entuziast ,ca si cum așteptau să mă întorc si sa mai interpretez încă o melodie , dar eu am realizat ca nefiind exersat cu acordeonul in picioare , mă simțeam dintr-o dată foarte epuizat. Pe drum înapoi chiar a început să mă doară spatele și să am o stare de nemulțumire față de toată situația creată. La două săptămâni am primit acasă un fel de premiu si o diplomă pe care scria Locul 3 alături de care era si o invitație la următoarea ediție unde eram Invitat de Onoare. In acel moment am decis ca NU este ceea ce mă reprezintă cântatul cu acordeonul si ca eu nefiind foarte mare nu aș fi făcut fată pe nici o scenă mai mult de 10 minute cu acordeonul in brațe. Poate vă gândiți ca era o meserie bănoasă si ușoară dar nu pentru un băiat atât de slăbuț si nedezvoltat așa cum eram eu atunci. Mi-am făcut curaj si am mers in camera părinților mei spunând-le ca vreau sa le vorbesc. Ei au renunțat la tot ceea ce făceau in acel moment si m-au ascultat cu mare atenție. Sa lăsat o liniște mormântală , simțeam cum dezamăgirea se strecura ușor in inimile părinților mei dar eu aveam hotărârea luată deja. Am să fac o paranteză și am să împărtășesc cu voi câteva aspecte legate de părinții mei ! În ciuda faptului ca mama si tatăl meu au avut întotdeauna o relație încordata si plina de gelozii si certuri față de mine nu au avut decât un comportament blând așa cum am fost si eu cu ei pana pe la 18 ani. După câteva zile , părinții mei m-au chemat si mi-au spus ca ei sunt de acord ca eu sa renunț la acordeon dar sa nu renunț așa ușor decât in momentul in care voi hotărî să fac altceva. Eu deja știam ce anume vreau sa fac ,bineînțeles sa nu renunț la muzica dar sa mă apuc de un alt instrument. Pe vremea aceea deja Pianul mi se părea un instrument foarte frumos ,combinat cu amintirea ca in primul an de scoală eram chiar foarte bun la pian, dar nu si la vioară așa cum v-am povestit. 😊
