In ziua în care am hotărît ca nu mai vreau sa cant la acordeon , le-am spus parinților mei ca ar fi minunat sa devin eu cel care îi acompaniază la gig-urile lor ,pentru ca perioada tarafurilor cu țambal si contrabas trecuse , iar acum venea perioada celor care aveau Clape sau Keyboard-uri cu Secventere unde existau aceste instrumente în tonurile Sintetizatoarelor respective . Tatăl meu auzind ideea mea ,s-a bucurat ca nu îmi doresc sa renunț la muzica si a fost de acord sa îmi cumpere o Orga, O Clapa cu ritmuri si sa vedem ce iese bun din asta. Prima mea Clapa a fost o Yamaha cu clape mici , care avea si Ritmuri dar si posibilitatea de a crea 5 ritmuri noi cu sunetele proprii din Clapa respectiva . Modelul se numea Yamaha PSS-680 M-am bucurat maxim că aveam posibilitatea sa nu îmi mai rup spatele cu acordeonul si sa îmi pot face propriile mele ritmuri. La cumpărare cel care o vindea la întrebarea tatălui meu daca se poate crea pe ea ritmuri omul a răspuns răspicat cu NU ! Clapa nu are aceasta posibilitate ... Plin de emoție am băgat-o in priza si am apăsat butonul de On adică de deschidere , am așteptat puțin pana i s-au încărcat toate tonurile si ritmurile si apoi studiind-o am observat ca avea un buton de Înregistrare adică Record si 5 bancuri de Ritmuri noi pe care nu era înregistrat absolut nimic. Deja eram familiarizat cu limbajul muzical m-am apucat si in noaptea aia am creat cele 5 Ritmuri noi. Unul de hora mișcată, unul de Sârba , unul de Muzica lenta adică Slow sau Blues cum ii spuneam noi pe atunci si unul de Regge . A doua zi când i-am arătat tatălui meu ce isprava făcusem , el s-a bucurat nespus pentru mine. Am început sa cântam , adică tatăl meu solist la acordeon iar eu acompaniament orchestral cu Keybord-ul sau Clapa că de fapt așa ii spuneam ... Totul era bine , eu învățam Acordurile cântecelor pe care tata le cânta dar singura problema era ca nici tata si nici mama in ceea ce privește aceasta problema , nu învățaseră muzica egala sau pătrată cum se spune printre lăutari adică , muzica pe timp. Încerc in câteva cuvinte sa descriu ce înseamnă asta ...înseamnă ca in general Hora mișcată si multe alte ritmuri romanești sa internaționale cunoscute se încadrează in 4 timpi....ca atare trebuie sa începi pe timpul 1 si sa închei tot pe timpul 1 ...dar tata nu reușea de fiecare data sa fie atent la ritm el fiind întotdeauna atent la ceea ce el interpreta ...într-o orchestra live ,,,,orice intrare poate fi cumva permisa pe orice timp. Dar cu clapa era diferit trebuia sa intri exact atunci când spunea ritmul din clapa si nu ca la taraf când simțeai tu ca vrei sa intri. Ca să mă obișnuiesc cu modul liber in care tata cânta mi-a luat foarte mult timp...dar mergând la cântări mai puneam stop la ritm si începeam prinzându-l din urma , si ușor ușor începusem să mă obișnuiesc , cu mama la fel deci lucrurile începeau să prindă contur. Dar dorința mamei mele era de a cânta cu ei pentru totdeauna ceea ce pentru mine asta nu era o alternativă . Una ca banii mergeau tot la ei eu fiind fiul lor ,a doua ca ei mă anunțau când credeau ei ca e timpul sa vorbească cu mine pentru viitoarea cantare ,neținând cont ca si eu aveam propriul meu program. Treaba a mers bine pana am împlinit 19 ani , atunci am hotărât ca e timpul sa fac o schimbare in viata mea. Si am început sa învăț si sa interpretez piese de muzica ușoară. Le-am cerut bani sa îmi ia o alta clapa mai profesionala si mai buna care avea un secvențer pe 16 canale dar care suporta doar un cântec pe acel secvențer creat de la A la Z si acolo se termina , Clapa noua se numea Yamaha W7 si trebuia sa învăț sa citesc foarte repede song-ul din floppy disk-ul clapei către trebuie sa recunosc ca încărca cumva foarte încet....foarte slow așa... Apoi mi-am mai luat un Roland doar pentru style-uri adică pentru ritmuri mecanice care prin apăsarea unui buton de Play cânta atât de mult cat doream eu si cat era nevoie. Mai târziu ,practicând Artele Marțiale de la vârsta de 14 ani , în sala a venit o fata frumușica ,ea era începătoare iar eu eram instructor si acolo ne-am întâlnit la mobilitate , unde o ajutam sa își ridice piciorul cat mai sus când pe stângul când pe dreptul iar ea îmi spune – te rog ia-mă mai ușor ca eu sunt solista vocal si nu prea vreau sa fac mare efort. Eu am replicat ....Serios ? Si eu sunt clăpar si solist vocal ... Pe vremea aia la moda era Gabriel Cotabiță căruia ii cam cântam din piese in special piesele de pe ultimul album scos care se numea - Noi rămânem oameni -Serios ? A replicat ea ....atunci poate o sa facem un duet împreuna... Cu mare drag !..am răspuns eu ...numele ei era Valentina La nici 2 săptămâni , m-a sunat si mi-a spus așa ... Mihai săptămâna asta are loc un concurs pentru o Scoală noua se numește Universitatea Populara de Muzica sau așa ceva si profesori vor fi niște oameni minunați pe care cred ca ii cunoști deja ...este vorba de d-na Aura Urziceanu si de d-l Compozitor Edmond Deda In anul 1989 acești oameni erau considerați AUR pentru Romania si pentru romani , de ce ? Simplu oamenii iubeau artiștii romani care deveniseră cunoscuți internațional iar cei doi erau in voga
